joi, 8 octombrie 2009

Tatuajul, propria poveste


Câţi dintre tinerii de azi nu găsesc că e cool să-şi facă un tatuaj, ferm convinşi că ţin astfel pasul cu moda timpului. Indiferent de dimensiuni, tatuajele au depăşit de mult graniţa kitshului devenind artă. Inscripţiile pe piele şi autoprovocarea cicatricilor au devenit o tradiţie puternic încărcată simbolic, reprezentând fie statul social, fie apartenenţa la un anumit grup sau starea de doliu. Astfel că dacă eşti tatuat nu eşti neapărat catalogat ca „puşcăriaş” sau „băiatul de după blocuri”. Părăsirea de către iubită, moartea „fratelui”, găsirea iubirii sau trecerea examenului de bac cu brio sunt doar câteva motive pentru a-ţi marca trupul.

Cum să fii liderul grupului pe care îl conduci în suburbiile oraşului dacă nu ai un tatuaj? Sau cum să fii „jmecher” dacă nu ai pe braţ un cap de mort? Sunt doar câteva situaţii des întâlnite, însă ele pot continua. Nu de multe ori părinţii rămân şocaţi când îşi văd copilul marcat în anumite părţi ale corpului cu diferite inscripţii. „Arăţi ca un vagabond” este replica lor, în loc să-şi întrebe copilul despre ce l-a determinat să recurgă la acest gest. În România, apar tot mai des programe care se ocupă de problemele ce determină statutul social, gradul de autorealizare şi perspectivele tinerilor în societate – sănătatea lor, dezvoltarea şi capacitatea de participare, implicare în soluţionarea propriilor probleme. Şi totuşi în ciuda acestor programe, tatuajele continuă să şocheze. Mai nou şi în cazul vedetelor. Adrian Mutu a considerat că e bine să-şi exprime iubirea faţă de soţie prin tatuarea braţului cu numele acesteia. Angelina Jolie este una din cele mai "hot" femei ale planetei, iar tatuajele sale reprezintă “cireaşa de pe tort”. Lista continuă. Cei care vor să renunţe la vechiul tatuaj permanent au două variante: să-l înlocuiască printr-un altul sau să-l elimine cu ajutorul laserului, însă în acest ultim caz se pot alege cu o cicatrice urâtă.

Cu cât tatuajul este mai mare şi mai colorat, cu atât eşti mai emancipat. Aşa că vopseaua contează şi ea, preţul nu mai contează. Au părinţii sau fraierii bani. Dacă eşti pasăre de noapte te poţi considera fericit. De ceva vreme tatuajele ultraviolete fac furori în cluburi. Nu se văd ziua, ci numai noaptea la lumina reflectoarelor sau laserelor din discoteca.

luni, 5 octombrie 2009

Sărăcia bat-o vina

Zilnic vezi cum îţi trece viaţa şi nu ai cum să te bucuri de plăcerile ei. De ce? E simplu: lipsa banilor, un subiect destul de discutabil în această Românie penurie. Pe unde mergi te loveşti de ceva pe care vrei să-l cumperi. Eşti hotărât să-l iei, dar când deschizi portofelul, privirea ţi se întunecă şi pleci mai departe. De multe ori decât să-ţi faci sânge rău, mai bine nu mai ieşi din casă. Dacă nu-s bani ce să căutăm prin magazine. Răbdăm, că doar pe noi, românii, ne-a înzestrat bunul Dumnezeu şi perioada nu demult apusă a comunismului cu multă răbdare. Dar până când să şi înduri? Simţi cum punga stomacală îţi sare din ţâţâni, iar privirea ţi se înfundă în hău. „Ce ne facem?”, o întrebare des rostită în casele oamenilor. Guvernul ne adresează doar promisiuni. Fiecare ban trebuie utilizat cu grijă. Cu mare grijă că dacă apuci să consumi din leafa de mâine ce te faci? Stai şi rabzi până în ziua următoare. Nici societatea nu încurajează. Deschizi televizorul şi îi auzi vorbind doar despre criza economică. Încotro să apuci atunci? Copiii nici nu îndrăzneşti să-i scoţi prin oraş sau să-i duci prin magazine. Cum văd ceva se pun pe chirăit şi se tăvălesc pe jos până le iei ce vor. Cumpărăturile se fac cu iscusinţă. De obicei de la buticuri că nu ai destul curaj să intri în hipermarketuri. Sunt prea multe sortimente şi eşti dispus unui pericol mare de a cheltui mai mult decât ţi-ai propus. Zilele trecute mi-a fost dat să întâlnesc într-un supermarket o bătrânică. O tot vedeam că stă ca la rugăciune în faţa căruciorului cu produse şi nu înţelegeam de ce. Ce credeţi? Sărmana îşi calcula câţi bani costă ce a cumpărat şi se uita cât are în portofel. E trist să vezi asemenea lucruri. Dar asta e realitatea. Până la urmă în România putem trăi şi gratis.