Gandhi - cronică de film

Onoarea, ambiţia şi mândria sunt trei termeni cu un caracter puternic. Sunt trei calităţi care pot face dintr-un om, unul robust şi învingător. Filmul „Gandhi” ne arată că orice în lumea asta este posibil şi că un singur om poate doborî un imperiu, Imperiul Britanic, prin bunătate, pasivitate şi credinţă. Gandhi este un om care prin faptele sale a vrut să demonstreze umanităţii că indiferent de statutul, rasa şi credinţa pe care o ai eşti om. Iar acest drept nu-ţi dă voie să fii discriminat de ceilalţi. Acţiunea filmului începe în 1947, când Mahatma Gandhi (Ben Kingsley) este asasinat şi continuă cu evocarea celor mai importante evenimente din viaţa sa.
Primul moment are loc în Africa de Sud, în 1893. Sătul de discriminarea indienilor de către englezi, lucru pe care-l simte şi pe propria piele atunci când este dat jos de la clasa I pentru simplul fapt că este negru, protagonistul se hotărăşte să pună capăt acestei nedreptăţi. Oare o să reuşească să izbească într-o lume atât de crudă şi discriminantă? Scopul său este acum de a uni musulmanii, hinduşii şi sikkhi şi de a-i învăţa să lupte împotriva englezilor. Armele sale nu sunt violenţa şi omorurile aşa cum probabil ne-am fi aşteptat, ci postul negru, acceptarea insultelor, bătăii şi încarcerării. Credinţa la Gandhi este pe primul loc, de aceea putem observa de-a lungul filmului cum rosteşte pasaje din Biblie, cum ar fi: „dacă duşmanul tău te loveşte pe obrazul drept, întoarce şi obrazul stâng” (Noul Testament). Pentru a-şi duce la bun sfârşit planul, pe Mahatma nu-l interesează batjocura şi bătaia, aşa cum se întâmplă atunci când vrea să ardă paşapoartele persoanelor de culoare pentru a nu fi „altfel” decât europenii.
Curând avocatul devine cunoscut, iar ajutoarele nu întârzie să apară. Englezul Charlie Andrews, un om al bisericii vine tocmai din India pentru a-l ajuta. Credinţa lui Gandhi sporeşte, pentru că „atunci când este vorba despre o cauză nobilă, oamenii par să apară din pământ” . Astfel că în cadrul unei şedinţe, Mahatma împreună cu celelalte minorităţi depun un jurământ în numele Lui Dumnezeu, conform căruia „orice ar fi nu se vor supune legii de a le fi luate amprentele” şi că indiferent dacă vor fi încarceraţi şi amendaţi, englezii nu le vor putea lua niciodată respectul de sine. Protestul pentru îndreptăţire nu întârzie să apară şi toţi participanţii în frunte cu Gandhi sunt arestaţi. Să fie oare acesta sfârşitul? Nici vorbă. Chiar şi aşa nimic nu l-a oprit din drumul său, nici măcar bătaia şi torturarea. Uneori credinţa te întăreşte şi îţi dă forţă să treci peste orice obstacol. Aşa se întâmplă şi cu sensibilul avocat. Crezul său este prea puternic, iar în cele din urmă reuşeşte să convingă şi alţi oameni de însemnătatea acestuia.
În 1915 se hotărăşte să răspândească acest crez şi să lupte împotriva dominaţiei britanice, şi în India. Aici este aşteptat şi văzut ca un “erou”, chiar dacă niciodată nu s-a considerat astfel şi a încercat prin atitudinea şi vestimentaţia sa să fie un simplu indian. Cu toţii ştim că întotdeauna în spatele unui bărbat puternic şi hotărât se află o femeie puternică. Excepţie de la această regulă nu face nici Gandhi, a cărei soţie întrebată de un reporter “cum a putut accepta ruşinea încarcerării ca femeie indiană”, răspunsul acesteia este firesc şi natural: “demnitatea îi cere să-şi urmeze soţul”. Imaginile oferite de film sunt şocante: oameni bătrâni care sunt batjocuriţi de englezi prin confiscarea bunurilor şi segregaţie rasială. În urma ripostării prin nefuncţionarea autobuzelor, trenurilor, pieţelor şi neprezentarea membrilor serviciului civil, Bapu este arestat. Situaţia urmează a fi neplăcută pentru întreaga naţiune: revoltele nu se mai opresc, câţiva civili englezi sunt ucişi, iar armata atacă mulţimile cu pulanele. Să fie oare acesta începutul unui război sângeros? Imaginea în care 1516 de indienii sunt răniţi de armata britanică reprezintă cruzimea şi incapabilitatea de a găsi o cale paşnică. Gandhi este eliberat şi pentru a opri vărsarea de sânge din partea indienilor se hotărăşte să postească “ca penitenţă pentru că am stârnit asemenea sentimente şi nu mă voi opri, până nu se vor opri”. Să aibă un om atâta putere asupra unei mulţimi stârnite? Este incredibil, dar are.
Urmează ca Bapu să-i demonstreze vice-regelui că ordonanţa regelui nu mai face lege în India şi fabrică sare fără autorizaţia acestuia. Englezii pentru moment nu-i dau importanţă. Când văd că la Gandhi vorbele se transformă în fapte şi că merge 240 de mile până la mare cu steagurile “Indiei libere”, protestele englezilor apar imediat. Gandhi este iar închis, însă soţia sa îi continuă munca, sfătuindu-i pe indieni să nu recurgă la violenţă orice ar fi.
Curând Mahatma primeşte o veste mult aşteptată. Este chemat de primul ministru, Ramsay MacDonald, la o conferinţă a întregului Guvern, în Londra, pentru a discuta posibila independenţă a Indiei. După grele încercări, după suferinţa produsă de moartea soţiei sale, Gandhi găseşte puterea de a merge mai departe, de a lua cele mai bune decizii şi de a oferi lumii “o ieşire din nebunie”. Astfel că abia după 30 de ani de luptă continuă cu nedreptatea, batjocura şi dispreţuirea, eroul reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit visul, acela de a vedea o Indie independentă. Încă o dată viaţa ne învaţă că dacă îţi doreşti un lucru cu adevărat, într-o bună zi ţi se va împlini. Important, înainte de toate este să ai răbdare şi credinţă, restul vine de la sine.